Află soluția potrivită pentru încasarea pensiei (P3)!
Până la emiterea Legii de plată a pensiilor private, la împlinirea vârstei de 60 de ani, în caz de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității sau în caz de deces al participantului, participanților sau beneficiarilor participanților decedați li se plătește suma acumulată în contul individual sub forma unei plăți unice sau eșalonat, în tranșe egale de minim 500 lei, pe o durată de maxim 5 ani.
În orice variantă de plată menționată mai sus, sumele plătite vor fi impozitate conform legislației în vigoare la momentul efectuării plății.*
Îți punem la dispoziție instrumentul de mai jos în care poți vizualiza care e varianta potrivită pentru tine.
Pentru a alege varianta de plată cea mai potrivită este necesar să știi care este suma acumulată. O poți face accesând serviciul 24Pensie, disponibil aici.
Cererile de plata a contravalorii activului net sunt disponibile aici
*Informare cu privire la regimul fiscal aplicabil plății activului:
În acest moment, in conformitate cu prevederile Legii 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare,si in conformitate cu Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal cu modificările si completările ulterioare, impozitarea veniturilor din pensii se realizează lunar, astfel:
Art. 100 Cod Fiscal:
(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.
Punctul 26 din Norme Metodologice:
(2)La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plată unică potrivit Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va acorda un singur plafon de venit neimpozabil stabilit potrivit art. 100 din Codul fiscal, de la fiecare fond de pensii.
(3)La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare, plafonul de venit neimpozabil stabilit potrivit art. 100 din Codul fiscal se acordă pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.